Această prezentare își dorește să fie una sinceră, tocmai de aceea încep prin a vă spune că textul pe care îl citiți trebuia să fie scris de acum șapte luni 🙂 De ce nu s-a întâmplat asta? Răspund printr-o altă întrebare: nu vi s-a întâmplat până acum să citiți o carte care să vă prindă atât de mult, încât în momentul în care doreați să vorbiți despre ea parcă nu mai era la fel? Pentru cei care cunosc sentimentul că trebuie să parcurgi etapele până la ultima pagină ca să poți vorbi despre experiența trăită, atunci mă vor înțelege de ce am scris abia acum câteva zile prezentarea.
Eu sunt Alexandru Groza, cel care v-a trimis multora dintre voi mail-uri care se încheiau întotdeauna cu formula “Cu prietenie”, cel care v-a trimis sms-urile pentru evenimentele faine pe care le-am organizat în București, Brașov și Sibiu, de asemenea sunt și cel care a descoperit cât de fain este să te trezești dimineața la 5, în mijlocul săptămânii, ca să ajungi la timp la evenimentele din Brașov sau Sibiu. Am avut ocazia să-i cunosc îndeaproape pe oamenii care m-au inspirat Adrian Cioroianu,Mia Jinga, Dorin Matei, Robin, Andrei Gheorghe sau autori cărora le-am citit cărțile cu mare drag Ioana Pârvulescu, Dan Lungu și Radu Vancu. Fanbook este un drum pe care l-am parcurs cu sufletul la gură și mi-am făcut o mulțime de prieteni în locuri la care voi reveni de fiecare dată când voi avea ocazia.
[gallery columns="4" ids="2401,2359,2465,1356,2529,2530,1909"]Cu ce mă ocup în afară de Fanbook?
Am terminat Facultatea de Istorie la Universitatea din București, iar acum sunt doctorand în anul II la aceeași Facultate. Nu consider că sunt un istoric în adevăratul sens al cuvântului, drumul meu până acolo mai are multe trepte, de aceea prefer să spun că am absolvit o facultate și nu că am devenit. Ca să poți afirma asta, cred eu, trebuie să creezi un sistem de referință cu totul nou (i’m working on it). Am avut șansa să fiu selectat pentru o bursă Fulbright, iar în câteva luni voi pleca din țară pe o perioadă de un an de zile, pentru un stagiu de documentare la Universitatea California, Berkeley.
De ce am ales Fanbook și cum a început povestea?
Pe 27 mai, anul trecut, am fost invitat împreună cu Andrei Radu și Eduard Matei, să vorbim despre cartea profesorului Adrian Cioroianu, “Cea mai frumoasă poveste –Câteva adevăruri simple despre istorie românilor”. Ce am descoperit în timpul cercului de lectură pentru elevi și liceeni a fost grupul plin de viață al șaguniștilor și am găsit în Fanbook un răspuns la o întrebare mai veche. Mereu mi-am dorit să mă implic într-un proiect cultural prin care să deschid apetitul către cultură și dezbatere, iar perspectiva Fanbook a reprezentat o gură de aer proaspăt.
Ce se întâmplă în spatele numelui Fanbook, proiect al Asociației CSR Mindset?
Am spus că voi fi sincer, așadar recunosc că pentru mine acest proiect a reprezentat prima doză de experiență americană. Aici m-am simțit ca în primul an de facultate, când tot ceea ce credeam că știu era greșit sau diferit. Inițial, am fost reticent, dar am înțeles cât de important este să prețuiești valoarea perspectivelor comune pe care le ai cu interlocutorul tău. Fanbook m-a schimbat prin modul în care reușesc acum să văd actul de comunicare, pentru că am înțeles că scopul nu este să încerci să convingi sau să te impui, ci să cauți întotdeauna să-ți îmbogățești perspectivele prin deschiderea către experiențele celorlalți. Am învățat că organizarea cea mai eficientă nu ține cont de programe prestabilite, de un șef care îți suflă în ceafă, ci vine prin relația de încredere și prietenie, astfel că perioada de șapte luni a înrădăcinat în mine trei reguli de bază în comunicare:
- Nimeni nu te obligă să-ți asumi toate responsabilitățile. Găsește soluțiile ca tu să-ți folosești timpul pentru ceea ce știi, ceea ce poți face bine și mai ales fără grabă.
- Nu-ți face așteptări, nici negative, nici pozitive. Fii sincer și oferă informațiile corecte despre ceea ce ești și ceea ce faci, iar oamenii pe care îi vei întâlni te vor surprinde prin felul în care ți se deschid.
- Fii implicat, nu te gândi niciodată că este timp pierdut. Orice acțiune cât de mică poate cântări foarte mult pe termen lung. În felul acesta când te vei uita în urmă vei vedea cât de bine sădite au fost gesturile tale, dar mai ales cât de mare a fost impactul lor. Așadar, pune suflet 😀
Există acei oameni providențiali care apar pur și simplu în viața noastră, chiar și fără să-i căutăm în mod anume?
Sincer, încă nu știu, fiindcă sunt prea tânăr 🙂 …dar știu cu siguranță că perioada de șapte luni în care am colaborat cu Bianca Voinescu, Cosmin Ciotloș, Mariana Gavrilă, Roxana Motoașcă, Rita Chirian, Petrina Dobrotă, Corina Gruber și Marina Șerban am reușit să-mi schimb propriul “mindset”. Consider că a învăța este un termen greșit, fiindcă adevărul este că am experimentat, am crescut, am dobândit și mai ales am reușit să înțeleg mai mult cum pot fi eu mai bun ca om. Fanbook nu este despre performanță, fiindcă la CSR Mindset se cultivă omenia, prietenia și încrederea. Clubul de lectură îi schimbă pe elevi oferindu-le posibilitatea de a gândi și de a se exprima liber, dar, în același timp, îți oferă posibilitatea să devii conștient de tine și să vezi ancorele care nu-ți permit să fii tu însuți.
[gallery columns="4" ids="2532,2533,1898,2531"]Cu prietenie,
Alex 😉
Fii o parte din Fanbook și pe Facebook 🙂