E sâmbătă, ora 12 și un pic. Ies cu câțiva colegi din clădirea unde facem cursuri de engleză împreună și îl văd pe tata, așpteptându-mă în mașină. Pornim la drum. Îi povestesc cum am jucat rolul unui avocat la engleză azi, ascultăm muzică și dorm. După în jur de trei ore de drum, ajungem la Cristian (o comună de lângă Brașov). Mă amuză faptul că aproape toată lumea consideră, atunci cand îți vizitezi bunicii la țară, că farmecul constă tocmai în senzația că timpul stă în loc acolo, că, oricând te-ai întoarce, nimic nu pare să se fi schimbat, pe când, atunci când ajung eu în Cristian, îmi place să observ tocmai ce e nou, să vad ce case s-au mai renovat, cum au mai decorat părculețul din centru.
Nu la mult timp după intrarea în comună, ajungem la destinație. De câteva luni încoace, întâlnirile Fanbook Ambasador se țin în curtea bisericii din Cristian. Și într-un muzeu. În același timp chiar! Da, în curtea bisericii a fost construit un mic „muzeu” cu geamuri mari, mereu luminos, cu pereții încărcați cu icoane pe sticlă pictate de copii; aici ne întâlnim noi. O parte dintre copiii-pictori care au făcut icoanele sunt și copii-cititori la clubul nostru de lectură. Oportunitatea de a fi și pictori, și cititori, și muzicieni (și multe altele) se datorează Asociației Sfânta Maria Cristian. Aici, copii din medii defavorizate primesc ajutor la teme, cursuri de chitară, pictură și, din octombrie 2016, pot veni la clubul nostru lunar de lectură.
[gallery ids="3096,3098,3097,3095"]Ajung un pic târziu, iar copiii deja au aranjat scaunele în formă de cerc. Îmi scot din ghiozdan „O buclă în timp”(cartea pe care au avut-o de citit pentru azi), agenda, vreo cinci pixuri și post-it-uri. În dreapta mea este Anda -Andreea Găvenea de fapt, dar cunoscuții îi zic Anda-, psihoterapeut. Întâlnirile noastre mereu încep cu activitățile Andei, pentru că reușește să scoată copiii din toropeală, să îi facă mai alerți și deschiși. Azi, cei mici vin doi câte doi în față, se prefac că sunt la un magazin și că amândoi vor să cumpere aceeași eșarfă galbenă. Argumentele și dezbaterile au variat de la pereche de la pereche, de la „mie îmi stă mai bine în galben” la „eu am venit prima” sau, mai simplu, „bine, ia-o tu”. Odată energizați copiii, discuțiile despre carte parcă încep de la sine. Fiecare împărtășește ce i-a plăcut, ce ar schimba dacă ar fi fost autorul. De data aceasta, părerile dezaprobatoare parcă sunt mai multe ca de obicei, ceea ce mă sperie un pic, dar mă și bucură, pentru că se pare că știu foarte bine să exprime ce simt și ce gândesc.
MULTUMIM pentru donatiile de luna aceasta💞💞multumim, Maria, Stefan, Luca, Ade, Bianca, Maria (din nou), dar si Humanitas pentru ajutorul oferit! Fara sustinerea voastra, Fanbook Ambasador nu ar putea exista //
Concluzia zilei: copiilor din Cristian nu prea le place SF-ul. Măcar am încercat. Oricum, asta nu ne-a împiedicat să mimăm înfocați secvențe din carte, să ne chinuim să pronunțăm „indescriptibil” sau să ne identificăm cu un personaj anume. La final, îi rog să îmi scrie puțin feedback pe niște post-it-uri, iar mama le aduce ciocolată și suc. Cartea pentru luna următoare este „Oscar și Tanti Roz”, iar reacția copiilor e neașteptat de pozitivă (cel mai probabil, sursa de fericire e faptul că se poate citi în cam patruzeci de minute). Mă iau în brațe și ies câte-unul doi pe ușă cu cartea în mână și, sper eu, cu o idee mai clară despre ce înseamnă prietenia, cu un pic mai mult curaj să își dea voce gândurilor, cu siguranța că nu le plac, cel puțin momentan, cărțile științifico-fantastice.
Ies și eu pe ușă, cu un pic alte gânduri totuși. Sunt mulțumită, eu și Anda ne felicităm reciproc. A fost încă o întâlnire Fanbook Ambasador, suntem cu încă un pas mai aproape către a oferi copiilor o șansă la un viitor mai bun, iar gândul deja îmi zboară la următoarea întâlnire. Până atunci, rămân cu Oscar.
Alexia Manea, Ambasador Fanbook