O dimineață de martie cu verde crud așternut peste sat, copaci înfloriți care râd la soare și glasuri de copii iubitori de povești. Așa a început a doua noastră întâlnire a clubului de carte Fanbook de la Scurtu Mare.
La clubul de lectură de luna aceasta am avut cartea De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură de Adina Rosetti.
Copiii și-au imaginat ce și-ar dori dacă ar putea face o vrajă- unii ar opri timpul în loc, unii ar face oamenii să nu se mai certe, unii ar vrea să se întâlnească cu diferite personaje faimoase din istorie, știință sau literatură, unii și-ar dori să facă ghidușii- de exemplu să transforme toți oamenii în ciocolată, unii ar dori să controleze tot în această lume, sau să stea mai mult cu gândurile lor.
Copiilor le-au plăcut mult desenele din carte. Scrisoarea pentru Dragoniță a fost preferata lor, încât la un moment dat, un copil voia să deseneze și el pe scrisoare, pentru că zicea că arată ca un caiet de notițe și că ei mai desenează pe marginile caietelor sau taie când greșesc și nu rup toată foaia pentru o greșeală- corectează și merg mai departe.
Pe copii cartea i-a inspirat să inventeze culori și expresii, sau cuvinte. Dintre ele: „portoroz, albobastru, gribastru, agățător la cuier, așezător la scaun, trist ca ploaia/norii, neastâmpărat ca vântul/o poveste/un vis/ un fluture, fricos ca întunericul, fericit ca soarele/ un copil de Crăciun.
Micilor noștri cititori le-a plăcut și de data aceasta mima literară în care moderatorul a ales pasajul unde Hermione vrea floarea roz cu orice preț și se luptă cu ea din toate puterile. Era veselie multă după mimarea acestui pasaj și într-o duminică dimineața unde ochii somnoroși sunt încă deschiși pe jumătate, credeți-mă că astfel de activitate face minuni- deschide ochi luminoși, pune zâmbete pe chip și drege glasuri de copii.
Dar acum nu mă înțelegeți greșit. Copiilor nu le-a plăcut reacția prințesei care a rupt floarea doar ca să aibă ea rochie roz. Nu. Copiii au spus că e o răsfățată, clar!
Micilor cititori nu le-au plăcut spiridușii care au furat roțile de la mașina prințului, pe motiv că să furi chiar nu-i un lucru bun. Mai mult, copiilor le-a părut rău pentru dragoni că nu pot locui la bloc deoarece aceștia tropăie și fac gălăgie și vecinii nu-i suportă. Dar cu toate astea copiii au spus că nu-i bine ca ei să fie discriminați. Discriminarea nu e bună pentru nimeni!
Dacă ar fi să adauge copiii ceva acestei cărți ar fi un capitol în care toate personajele să se întâlnească.
Balaurul cu șapte capete și familia de căpcăuni au fost printre preferații copiilor pentru pot face multe lucru împreună și se înțeleg între ei. Ei, acest lucru o fi probabil și de la felul cum ne încheiem noi cluburile de lectură. Ne strângem în cerc și strigăm: „Suntem o echipă!”
Chiar dacă copiii nu au reusit să o întâlnească pe autoare la această întâlnire, întrebările lor nu au rămas fără răspuns.
„De ce avea nevoie Făt-Frumos de mașină?”
Adina Rosetti: Cum spune si povestea, Fat Frumos a fost convins sa-si ia masina de catre soția lui, Ileana Consânzeana. Ea se cam săturase de trăsuri și cai și prefera un mijloc de transport mai rapid și comod. La început Făt Frumos n-a prea fost de acord, căci era un tip mai de modă-veche, dar nu a putut să reziste rugăminților Ilenei.
„Ce v-a determinat să scrieți cartea?” „Cum v-a venit idea acestor povești?” „Cum v-a venit ideea de a scrie cartea aceasta?”„Cum v-a venit inspirația? De unde v-ați inspirat?
Adina Rosetti: Cartea s-a adunat în timp – dupa cum ati vazut, este formata din mai multe povestioare, fiecare dintre ele reprezentand răspunsul la o intrebare de tip “De ce?”. Mai tineți minte când erați mici și întrebați tot timpul “Da’ de ce? De ce?”. M-am gândit că ar fi amuzant să încerc să răspund prin povești la astfel de întrebări. Personajele poveștilor nu sunt inventate de mine, sunt în general personaje din basmele și poveștile clasice, pe care le-au citit sau ascultat cam toți copiii (Făt Frumos, balaurul cu șapte capete, vrăjitoarea, spiridușii, căpcăunul, broscoiul etc), dar am încercat să le aduc în situații noi, din viața de acum: balaurului i-am dat tabletă, pe Făt-Frumos l-am pus să se plimbe cu mașina, pe zmeu l-am trimis la cofetărie, iar pe spiriduși la școală, la ora de matematică. Inspirația unui scriitor vine din mai multe părți: din poveștile citite, din lucrurile vieții de zi cu zi pe care le trăiește sau le observă și, bineînțeles, din imaginație. Uneori vine și din vise…
„Care a fost inspirația pentru poezia către Dragoniță?”
Adina Rosetti: Inspirația vine din copilăria mea, când mama îmi spunea povești despre un zmeu care nu prea știa să scrie și să citească – ați văzut că poezia din carte are ceva greșeli de ortografie și un scris cam neîngrijit. Când am lucrat la carte, ilustratoarea Cristiana Radu avea nevoie de un astfel de scris, un scris autentic de zmeu, însă ea scrie mult prea frumos 🙂 Așa că am rugat-o pe fetița mea, Clara, care atunci era în clasa întâi și abia învățase literele, să copieze poezia. Cred că rezultatul a ieșit convingător 🙂
„Sunt adevărate oarecum poveștile?”
Adina Rosetti: Toate poveștile sunt oarecum adevărate și oarecum inventate. Literatura e un mix între amândouă, e ca o poțiune magică în care realitatea și imaginația se amestecă mereu.
„Cât a durat să scrieți cartea?”
Adina Rosetti: Nu am scris toate poveștile deodată. S-au adunat pe rând, în mai mulți ani – cred că 5-6. Erau mai multe povești inițial, dar am renunțat la unele dintre ele pentru că, după mai multe recitiri, nu mi s-au părut așa de bune. E și asta parte din munca unui scriitor, să recitească mereu ce a scris și să adauge sau să taie, după caz… Versurile le-am scris la final. Eu nu scriu poezie, în general, a fost o surpriză și pentru mine să fac versuri care să și rimeze, am avut emoții că n-o să reușesc.
De la ce vârstă ați început să scrieți cărți?
Adina Rosetti: Am început să scriu povești cam de când am învățat să scriu – la început unele foarte scurte, mâzgălite pe câte o foaie. În școala generală scriam un soi de nuvele pe caiete mai mari, pe care le citeau colegii în pauze… Cărți pentru copii, precum aceasta pe care ați citit-o voi, am început să scriu târziu, după ce am devenit mamă. Copiii mei cereau povești seara la culcare și așa am început să le inventez – mai întâi cu glas tare, apoi le-am pus și pr hârtie.
Mesaj de la copii: „Ne-ar plăcea ca toate personajele cărții să se întâlnească într-un ultim capitol în carte.”
Adina Rosetti: Dar se întâlnesc, în desenul de la sfârșit, dacă vă uitați cu atenție 🙂
