Scriitorul Ciprian Măceșaru, invitat în premieră la Clubul de lectură Fanbook în comuna Scurtu Mare din Jud. Teleorman
Sâmbată, 23 martie, la ora 9:30, Școala Gimnazială Scurtu Mare va fi prima școală din
județul Teleorman în care vom lansa Clubul de lectură Fanbook, pregătind copiilor de
acolo experiențe în premieră: întâlnirea cu un autor contemporan, cărți noi, frumos
ilustrate, activități și jocuri interactive.
Îl vom avea alături de noi pe scriitorul Ciprian Măceșaru, pentru a le răspunde copiilor la
întrebări, iar activitățile de club vor începe cu o discuție despre cartea Super! Sunt un
gândac! apărută la Editura Humanitas.
”Este prima ocazie pentru acești copii de a cunoaște un autor în viață și prima ocazie
pentru noi în acest proiect de a putea invita un autor în zona rurală. Faptul că avem
ocazia să apropiem copii de lectură în satul Scurtu Mare se datorează unui efort comun
al comunității, profesorilor, autorilor și al organizatorilor, o mobilizare realizată de
această data de o companie privată. ” Bianca Voinescu, inițiator al proiectului de
educație prin lectură, Fanbook.
„Descoperă lumea citind” este numele modulului, structurat în ateliere care se vor
desfășura lunar până la sfârșitul acestui an școlar. Dintre cei 130 de elevi ai Școlii
Gimnaziale Scurtu Mare, vor fi selectați 20 de copii membri/întâlnire care vor participa
la atelierele prin care vom urmări lectura și întelegerea subiectelor din fiecare carte
citită precum și abordarea educativă a unor teme specifice vârstei (9-12 ani). Lunar le
vom asigura copiilor cărți noi, iar activitățile vor fi construite și moderate de către
Ionela Munteanu, profesor de limba și literatura engleză, inițiator al modulelor Fanbook
organizate în satele Sudiți și Mărculești din jud. Ialomița.
Vom realiza și ateliere care se vor adresa cadrelor didactice pentru a veni în
întâmpinarea unor nevoi concrete de comunicare și învățare experiențială.
„Mă entuziasmează foarte mult acest proiect, pe de o parte, pentru că am mare
încredere în felul cum, pe termen lung, lectura și apropierea cărților pot schimba vieți,
pe de altă parte pentru că mi se pare admirabilă deschiderea școlii din Scurtu Mare
către astfel de oportunități de creștere, pentru elevi și profesori.” Ivona Munteanu,
profesor de limba și literatura română, moderator voluntar al modulului Fanbook
organizat în București.
Implicarea unei companii private într-un proiect educațional național atât de necesar
formării generației tinere, construit și bazat până în prezent în mare parte pe muncă
voluntară, reprezintă fix combustibilul care ne ajută mai departe să devenim piloni de
bază în formarea obiceiurilor de lectură din mediul rural, în formarea educației, a
comunicării și exprimării, în combaterea analfabetismului funcțional atât de ridicat în
România.
Ne-am propus prin acest modul inițiat și finanțat de către OMV Petrom, atragerea
tuturor celor 130 de elevi ai Școlii Gimnaziale Scurtu Mare către lectură. Pentru a realiza
acest lucru vom amenaja împreună o mini bibliotecă în fiecare clasă și vom crea un
spațiu modern destinat lecturii. OMV Petrom a pornit deja o campanie internă de
strângere de fonduri pentru achiziția de cărți noi și atractive pentru copiii din Scurtu
Mare. Ne dorim să-i înconjurăm de oportunități cât mai variate care să îi îndemne să
deschidă cel puțin o carte și să descopere lumea citind.
Editura Humanitas, ca partener al întregului proiect educațional Fanbook , susține
această inițiativă de extindere în zone rurale sau urbane, atât prin cărți donate, prin
spațiile prietenoase pe care le pune la dispoziție, cât și printr-o implicare entuziastă a
echipelor de comunicare și de management.
„E foarte multă nevoie de astfel de proiecte care duc cărțile în zone din care ele lipsesc,
într-o perioadă în care copiii se dezvoltă. Și mai important este că, în acest proiect,
lucrurile nu se opresc aici. Echipa de coordonatori și profesori are grijă ca lectura și
discuțiile să existe, să fie prietenoase și deschise, iar copiii să afle răspunsuri la
întrebările pe care le au, să lămurească ce nu au înțeles și să își verifice vocabularul.
Deprinderi utile nu doar pentru un bun cititor în devenire, ci și pentru mai târziu. Iar
autorii publicați de Editura Humanitas sau, mai recent, de Humanitas Junior au acceptat
întotdeauna cu plăcere întâlnirile organizate de Fanbook. E un format care îi ajută să
aibă în față chiar publicul pentru care și-au scris cărțile.” Anda Vișan, PR Humanitas.
—
Proiectul educațional Fanbook ajunge în prezent lună de lună în 20 de sate din țară prin
cluburile de lectură pe care le organizăm și cărțile pe care le cumpăram. Suntem peste
50 de voluntari (adolescenți, profesori și părinți), iar comunitatea noastră e în creștere,
atât prin copiii dornici să participle la Fanbook, cât și prin voluntari.
Din 2014 și până în prezent am dăruit cărți noi – nu din cele care ajung să fie acoperite
de praf în biblioteci, cărți scrise de autori contemporani și frumos ilustrate – celor peste
200 de copii din Cristian (Jud. Brașov), Ghidion (Jud. Neamt), Fundulea (Jud. Călărași),
Boureni (Jud. Iași), Sudiți (Jud. Ialomița), Mărculești (Jud. Ialomița), Măgurele (jud. Ilfov),
Budești (jud. Călărași) și din București. Ne-am asigurat că aceste cărți sunt citite, nu doar
dăruite. Clubul a mai fost organizat în Cluj, Brașov, Sibiu, Fălticeni, satul Cristian (jud.
Brașov) însă, din lipsa finanțării, nu a mai putut continua în aceste orașe.
În total, în 5 ani, am oferit peste 1000 de cărți noi, dintre care 200 au mers către copiii
din spitale, am organizat peste 80 de evenimente, peste 2000 părinți și copii au
participant la întâlniri, 70 de personalități culturale au fost invitate, 30 de profesori
implicați, 15 adolescenți au devenit ambasadori, organizatori și moderatori ai clubului în
zone rurale defavorizate.
Fanbook este un proiect al Asociației CSR Mindset desfășurat în parteneriat cu Editura
Humanitas și Librăriile Humanitas, inițiat ca un proiect de voluntariat și educație prin
lectură în rândul tinerilor.