Jurnal de Club de Lectură Fanbook Sudiți
Nr. 2.
Cum a fost?
Clubul de lectură Fanbook, din data de 14 noiembrie 2018, s-a desfășurat într-un loc special. În școala noastră există un colțișor destinat lecturii. Totul a fost creat de copii, începând de la mica bibliotecă și până la „scaunele” personalizate de micuții cititori, cauciucuri vopsite și decorate chiar de ei. Așadar, întâlnirea noastră s-a desfășurat într-un loc creat de cititori pentru cititori.
„De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?” are 11 povestioare amuzante, care aduc personajele și întâmplările din poveștile clasice în lumea contemporană. Ca de obicei, elevii, așezați în formă de potcoavă, așteptau nerăbdători să descopere fiecare poveste în parte. În felul acesta, o zi de miercuri ploioasă și mohorâtă a devenit un tărâm literar înseninat.
La cea de-a doua întâlnire Fanbook am povestit pornind de la o carte plină de farmec. S-a potrivit ca o mânușă pentru copiii zglobii și curioși. Imaginația lor bogată și capacitatea lor de a fi un izvor nesecat de întrebări a reușit să-i ducă dincolo de textul citit. Discuția despre carte le-a dat foarte multă încredere și, mai ales, i-a făcut să realizeze că fiecare idee contează.
De ce este clubul de lectură atât de important?
Atelierele de la școala din Sudiți încurajează lectura din plăcere și îi motivează pe elevi să devină bibliobibuli. Această activitate, privită ca un joc, are un rol important în viața copiilor, fiindcă le oferă resursele prin care se pot documenta, dar, în același timp, pot evada în orice univers literar. Tehnologia este omniprezentă în viața noastră, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la crearea unui context în care copiii pot citi mai mult, dar mai ales unde pot învăța să analizeze critic ceea ce citesc.
O lume plină de întrebări și provocări!
Discuția a inițiat-o prof. Ionela Munteanu, iar elevii au răspuns la fiecare întrebare, comentând pe baza textului. Astfel, aflăm din povestea “De ce le trebuie balaurilor atat de multe capete?” că fiecare cap corespunde unei abilități, de aceea este important în viață să știi să faci mai multe lucruri, ca să te descurci ori de câte ori se ivește o situație. Imaginația și ideile creative ale copiilor de la Clubul de Lectură din Sudiți i-au dus într-o călătorie plină de prințese, zmei și balauri. Elevii au fost grupați în echipe, pentru ca schimbul lor de idei să devină o experiență de învățare reciprocă.
”De ce zboara vrajitoarele pe cozi de mătură?”, ”De ce dragonii nu pot locui la bloc?” sau ”De ce prințeselor le place culoarea roz?” atâtea întrebări jucăușe puse de Adina Rosetti care ne-au făcut să ne bucurăm de fiecare povestioară în parte.
Alte întrebări care au stârnit imaginația și gândirea creativă au fost:
”De ce zmeilor nu le plac dulciurile?”
Important este că elevii au înțeles că fiecare dintre personaje are câte o slăbiciune, așa cum aveau zmeii pentru dulciuri.
”De ce nu a reușit Fat-Frumos să meargă cu masina?”a rămas cea mai mare enigmă pentru bibliobibulii noștri: „de unde a făcut rost Făt-Frumos de o mașină?”
La final copiii au spus că ar fi foarte bucuroși dacă le-ar putea cunoaște, în persoană, pe autoarea Adina Rosetti și ilustratoarea Cristiana Radu. Știm că acest lucru este posibil și le așteptăm cu nerăbdare să vină în vizită la colțișorul nostru de lectură din Şcoala Gimnazială “Apostol D. Culea”, Sudiți.
Și ca ziua să se termine la fel de bine cum a început, elevii, așezați în cerc, au făcut un mic brainstorming despre cum s-au simțit la a doua întâlnire a Clubului de Lectură Fanbook Sudiți, așa a apărut și sloganul nostru:
Descoperă! Creează! Distrează-te!
Prof. Ramona Popescu