Nu uit cu câtă emoție vorbește T. Arghezi despre întâlnirea întâmplătoare, când era elev, cu Eminescu, pe Calea Victoriei sau mărturisirile lui M. Cărtărescu despre prima întâlnire cu N. Stănescu…Eu, din păcate, am întâlnit un scriitor abia în anii studenției, iar, după Revoluția din ’89, pentru a acoperi această nevoie, veneam la târgurile de carte din București sau intram la cursurile deschise, rare, de la Universitate – așa l-am văzut, pentru prima dată, pe M. Cărtărescu.
Consider că întâlnirea cu autorii ,,pipăibili cu mâna” este esențială pentru elevii mei, de aceea, în ultimii ani, am invitat sau am mers la întâlniri cu scriitori mai mult sau mai puțin cunoscuți, români sau străini, uneori, profesori sau părinți care scriu. În primul rând, perspectiva asupra scriitorului se schimbă – nu e doar o statuie, la care duci flori anual, obligat de circumstanțe festive, dar pe lângă care, de fapt, treci zi de zi cu indiferență. Aceste întâlniri cu oameni ca noi – mai populari sau mai ursuzi, îmbrăcați în blugi sau în costum – apropie lumi care, altfel, rămân paralele. Proximitatea și cunoașterea reciprocă îmblânzesc nu doar vulpi ficționale sau prinți, ci și oameni, respectiv cărți.
Apoi, sunt demolate, mai ușor, nenumărate prejudecăți legate de literatură și scriitori, idei care, lăsate să crească, îi îndepărtează pe copii de lectură și îi închid într-o cutie strâmtă. Una dintre ele este că literatura nu are legătură cu viața, e neprofitabilă, neadaptată la piața muncii, și, în general, inutilă – ca orice artă. E prejudecata pe care o regăsesc foarte des în discursul părinților, încântați că citesc copiii lor, dar înspăimântați că ar putea alege un profil umanist sau artistic, fiindcă ,,vor muri de foame”. Scriitorii care au reușit să trăiască decent din scris sau au succes demonstrează că viață e o ecuație cu mai multe rezolvări, iar creativitatea e una dintre soluții.
[gallery ids="2855,2856,2857"]Din păcate, în sistemul public de învățământ, aceste întâlniri sunt doar urmarea unor întâmplări fericite. Azi, pare utopic un program național susținut de stat, prin care un profesor să obțină bani pentru astfel de întâlniri, măcar semestrial, incluzând onorariul invitatului…Sau parteneriatele între ministere – cultura și educația ar putea fi mai prietenoase, de altminteri. Nici asociațiile scriitorilor nu au un program coerent în acest sens, la nivel național, fiindcă proiecte punctuale există, dar limitate la orașele mari sau la parteneriate cu școli ,,bune”, acolo unde, oricum, copiii au acces la cultură și prin susținerea părinților.
Cum aleg cărțile și autorii?
În privința criteriilor de selecție a cărților, evident că proiecte de acest fel se mulează pe literatură și autori din contemporaneitate. De aceea, opțiunea mea referitoare la raportul dintre literatura clasică și cea actuală, în special la nivel gimnazial, privește autonomia profesorului va ști, cu certitudine, ce funcționează și ce nu pentru elevii lui. Consider că un ghidaj de la centru mai puțin rigid ar avea efecte pozitive în clasă. Pot decide, de exemplu, să nu îl studiez pe Creangă în clasa a cincea, pentru că am la îndemână un scriitor contemporan din satul sau zona mea, iar studiul unității respective se poate încheia cu un eveniment cultural – întâlnirea cu autorul, mult mai ușor de organizat în astfel de condiții. Nu există atât de mulți scriitori români contemporani pentru copii și adolescenți, încât să nu am timp și pentru clasici, cu siguranță mă voi întoarce la ei.
Există împrejurări care nu cer neapărat texte validate de istoria literară (cu atât mai bine dacă ele există!) sau doar texte din literatura română. Un copil trece prin tragedia provocată de o boală – a lui sau a celor dragi – sau prin drama unui divorț al părinților; un mod de a discuta astfel de probleme cu delicatețe, dar cu responsabilitate este povestea – din literatura română sau din cea universală, scrisă sau nu de un autor canonic, dar valoroasă emoțional și decentă estetic, ea poate oferi alinare, soluții, prilej de reflecție etc. Scopul predării literaturii în gimnaziu trebuie să privească, din perspectiva mea, mai ales dezvoltarea personală, orientarea spre cititor, lăsând abordarea culturală sau lingvistică pentru nivelul liceal. Criteriile variate de evaluare a textelor (estetic, atractivitate, adecvare la vârstă) ar trebui să ducă la o listă eterogenă, cu procente rezonabile de fiecare parte, dar mai apropiată de nevoile copiilor.
Cât despre literatura contemporană străină, inovațiile tehnologice permit discuții la distanță și cu acești autori. Într-un proiect numit Fanbook, alături de Asociația CSR Mindset și Editura Humanitas, copiii cu care lucram într-un cerc de lectură s-au întâlnit cu Rui Zink prin intermediul Skype. Soluția apropierii de scriitori români ar fi realizabilă astfel, la noi, și în cazul școlilor de la sat sau din orașe mai mici, cu condiția să aibă minime dotări tehnice.
Cum arată un scriitor sau o scriitoare?
Din fericire, cunosc câteva edituri, ONG-uri și scriitori care încearcă să acoperă carențele sistemului de educație, prin parteneriatele cu școli sau programe editoriale dedicate cititorilor tineri (încă foarte puține, dar în creștere numerică).
Anul acesta, într-un proiect numit Fanbook Lecturiada, Asociația CSR Mindset a sponsorizat opționalul de lectură pe care l-am predat la clasa a cincea. Pentru că unii elevi veneau din medii în care cartea a rămas un lux, am primit, lunar, exemplare noi din titlul propus, pentru a fi împrumutate de copiii cu dificultăți material. Astfel, lectura nu a fost un privilegiu, ci o rutină care nu accentua decalajele sociale. Cei care și-au cumpărat cărțile au preluat modelul voluntarilor din proiect (elevi de liceu) și și-au dorit fie să doneze cartea pentru biblioteca clasei, fie au împrumutat-o colegilor. Alții au descoperit avantajele de a fi proprietarii unei cărți, o investiție devenită valoroasă – aveau mai mult timp pentru citit, puteau să revină la pasaje pentru a-și completa jurnalele de lectură, să facă însemnări direct în carte sau să citească alături de frați și părinți. Cert este că așteptau cu nerăbdare coletul lunar; uneori, aspectul volumelor, mirosul lor proaspăt, faptul că veneau în țiplă și ei știau că sunt primii cititori erau deja motive destul de puternice pentru a citi.
Am încheiat anul și opționalul cu un eveniment, neuitând că elevii mei sunt, totuși, parte a unei ,,civilizații a spectacolului”. Spectacolul, în acest caz, cultural, a fost întâlnirea cu doi dintre autorii din lista de lectură parcursă la clasă, scriitoarea Laura Grünberg, și cu Matei Sâmihăian, autor în antologiile Art și reprezentant al editurii – instituție care, prin proiectul Clubul de lectură, ne ajutase să dotăm biblioteca din clasă cu câte un exemplar nou din colecția pentru copii și tineri, volume împrumutate cu interes, pentru lectura suplimentară. Adaug că aceeași deschidere a avut-o și Editura Humanitas, într-un proiect pentru liceu, pentru a-i încuraja pe colegi să încheie parteneriate de acest fel.
[gallery ids="2866,2867,2868,2869,2870"]Înainte de acest moment, fiindcă știam că unii nu văzuseră niciodată un scriitor ,,în carne și oase”, i-am întrebat cum își imaginează că arată (în variantă feminină sau masculină), reprezentându-i atât textual, cât și grafic, cerința fiind să nu se oprească doar la chip (medalioane cu scriitori existau în cărți).
|
Scriitorul |
|
|
|
|
|
|
Scriitoarea |
|
|
|
[gallery ids="2858,2859,2860,2861"]
Am remarcat, de exemplu, că le-a fost mult mai ușor să se raporteze și la o scriitoare, spre deosebire de alte generații, probabil datorită deschiderii către literatura contemporană și străină, unde există o mai bună reprezentare de gen, dar și modul echilibrat în care au portretizat-o (la fel de veselă și cu chef de viață ca scriitorul). Apoi, mi-a plăcut că au asociat această identitate cu o anume deferență, fără ca ea să fie rigidă – pe de-o parte, un statut special naște mister și curiozitate, apoi e o îndeletnicire care nu s-a uzat social, semn că prejudecățile privitoare la această profesie nu i-au atins încă. Au apărut clișeele referitoare la miopie (poartă ochelari), copilărie grea, vârsta înaintată, eleganța dată de o vestimentație formală etc. Moral, au punctat abilități care sugerează valorizarea textelor citite de ei, prin intermediul cărora i-au cunoscut: cu un creier foarte dezvoltat în imaginație; ambițios (pentru că primește critici, dar el continuă să creeze); harnic (pentru a reuși să facă multe scrieri); corect (pentru a nu copia scrierile altor autori), cu simțul umorului, independentă, gânditoare, autentică, bucuroasă etc. După întâlnire, au scris despre relația dintre proiecția făcută și realitatea persoanei descoperite în mod direct.
|
|
|
|
|
|
|
|
Răspunsurile lor au evidențiat o schimbare de perspectivă, mai ales în privința vârstei sau a aspectului, dar au fost exclusiv apreciative cu privire la interacțiune, semn că au fost ,,îmblânziți” (doar un copil a considerat întâlnirea plictisitoare). Impactul s-a datorat și invitaților mei, care au reușit să se adapteze vârstei și nevoilor acestora, deși energia inepuizabilă și locvacitatea lor sunt provocatoare pentru oricine. Aș sublinia și opinia copiilor cu privire la beneficiile situației de învățare la care au fost expuși, pentru că au enumerat, printre cele învățate, achiziții ,,soft”, care merg spre atitudini și valori, semn că astfel de activități completează, fericit, traseul informativ.
Ce cărți ar vrea elevii mei să fie predate la școală?
Le-am solicitat copiilor să enumere titlurile cărților pe care și-ar dori să le discute și în orele de literatură, pe care le transcriu aici: Enciclopedia zmeilor, Să creștem mici, Micul Prinț, Oscar și Tanti Roz, Momo, Cărțile cu Apolodor, Vama fantomă, Și v-am spus poveste-așa, Care-i faza cu cititul?, Generala. Cei mai nașpa ani din viața mea, Tarzan, Caietul cu scoarțe roșii, Legendele Olimpului, Primejdii în vârful lumii, Bunicuța hoțomană, Uriașul prietenos, Harry Potter, Jurnalul unui puști, Masca de fier, Elixirul dragostei, Sabia verii, Danny, campionul lumii, Fata cu chip de înger și voce de demon, Tom Sawyer, Câinele fantomă, Insula delfinilor albaștri, Fantoma de la Operă, Cepelică, Inimă de piatră, Povestea Ellei, Insurgent, Coraline.
Am remarcat, cu bucurie, că toate titlurile cărților despre care am discutat la opționalul de lectură au apărut cel puțin o dată în listele lor, dar și că nu au lipsit volumele autorilor clasici sau contemporani. În opinia mea, varietatea opțiunilor sugerează cum ar trebui să fie listele de lectură școlară oficiale, dacă și elevii ar putea alege, alături de profesor, dincolo de o listă dată.
Ca profesoară, aș aborda astfel de texte cu bunăvoința arătată vecinului – e diferit, mânâncă altceva, ascultă muzică stranie, hainele lui nu sunt mereu călcate, dar dacă mă uit la el prietenos, observ că e amuzant, copiii mei îl plac și e un grădinar grozav. Îl pot vizita, chiar dacă niciodată nu voi sta mult. Și nu voi pretinde că e un vecin grozav, dar voi accepta că are unele calități. La petreceri îi voi invita, totuși, și pe vecinii care îmi plac și în care am încredere de mulți ani…
Cum predau astfel de texte?
În etapa prelecturii, ne-am împrietenit cu textul Laurei Grünberg (Să creștem mici) mizând pe o trăsătură a cărții foarte apreciată de copii – umorul. Am pregătit sarcini de lucru amuzante, care presupuneau și antrenarea unor abilități variate – muzicale, motrice etc. (de exemplu: Stai într-un picior și citește enunțul: ,,Sociologul Laura Grünberg a descoperit opt tipuri de oameni: oamenii-medie, avuții, oamenii-codiță, ofuscații, plutitorii, pufoșii, omarii și omicii”; Fă câțiva pași de dans cu cartea și cântă o melodie preferată, așa cum fac plutitorii, deseori.; Privește cartea și imaginează-ți că e mâncarea preferată, descrie ce gust are și de ce.; Miroase cartea și imaginează-ți că e parfumul preferat, descrie ce miros are și de ce.)
[gallery ids="2862,2863,2864,2865"]Apoi, am enumerate punctele tari și punctele slabe ale volumului, am discutat pe baza jurnalelor de lectură și i-am scris o scrisoare autoarei. Deși abordarea a fost mai puțin analitică, volumul fiind discutat la ora de opțional (patru ore din luna mai), au remarcat originalitatea titlului, structura inedită a cărții, coperta, dicționarul și lista de lectură din final (o aprofundare a cunoștințelor privind cartea ca obiect cultural, temă din parcursul didactic de la clasa a cincea), dar și lipsa dialogului, ceea ce pe unii i-a plictisit. Pentru prima dată, întrebările pentru autor din jurnalele lor de lectură au primit și replică, pentru că i le-am trimis Laurei Grünberg într-un e-mail, iar ea le-a răspuns și în scris, și la întâlnirea pe care am organizat-o la finalul proiectului.
|
Banda desenată atașată volumului le-a stârnit curiozitatea, iar o altă sarcină de lucru a fost să realizeze și ei una, plecând de la o secvență din text. Ca variantă, pot realiza postere de promovare a cărții; o astfel de activitate au lucrat copiii din proiectul Fanbook, la întâlnirea cu autoarea și desenatorul Alexandru Ciobotariu.
[gallery ids="2871,2872,2873,2874"]Desigur, îmi e mult mai ușor să abordez literatura canonică. Am trecut pe-acolo, am fost învățată să o respect și să o cunosc în profunzime. Provocarea, pentru mine, a fost să mă împrietenesc cu textele propuse de elevi, cu traducerile puse la îndemâna tuturor de atât de multe edituri. ,,Moloz, maculatură, vulpi sălbatice” – gândeam acum ceva timp. Pe unele nu le citisem, drept care puneam etichete mai ușor; cu surprindere, am descoperit, pe parcurs, dincolo de listele cunoscute din copilăria mea sau din școală (liste limitate, fiindcă vremurile nu erau prielnice ,,toleranței culturale”), cărți care m-au impresionat. Pentru asta, le mulțumesc elevilor mei. E adevărat și că, de multe ori, m-am reîntors la clasicii mei, la autorii români, acum nu din obligație, ci pentru că am descoperit, cu mare satisfacție, că sunt mai buni – pentru mine, pentru copii, pentru oricine…
Marilena Șerban
Liceul Greco-Catolic ,,Timotei Cipariu” din București