“Nu mai știu prima mea întâlnire cu Roxana Dobre, asta pentru că nu prea am amintiri din primele luni de viața. Da, o cunosc pe Roxana (mai bine zis, ea mă cunoaște pe mine) de când eram foarte mică, dar abia în ultimul timp am ajuns să conștientizez cu adevărat cine este și ce impact are asupra vieții a multor zeci de copii. Fără ajutorul primit din partea ei, Fanbook Ambasador nu ar exista, fiindcă Asociația Sfânta Maria Cristian nu numai ca ne găzduiește lună de lună, dar și motivează copiii în mod constant să citească și să participe la acest club de lectură. Întrebările pentru acest interviu au fost gândite din pură curiozitate și fascinație fața de munca Roxanei.”
Alexia Manea
A.M.: Ce te-a determinat să înființezi Asociația Sfânta Maria și cum a început povestea ei?
R.D.: În perioada în care am activat ca redactor la Antena 1 Sibiu, am fost invitată sa realizez o emisiune în cadrul unui centru de zi înființat de părintele Simeon Săsăujan. Ce am văzut în ziua aceea la Sibiu a reprezentat pentru mine primul pas, a fost modelul la care m-am raportat mult timp în demersurile făcute pentru înființarea asociației noastre. Au urmat apoi de serile în care stăteam la povești cu soțul meu și aflam cu stupoare că exista în Comuna Cristian – o localitate aflată la câțiva kilometri de Brașov, considerată una dintre cele mai înstărite – suflete care își trăiesc în tăcere suferința de a avea neșansa unei copilării plină de griji. Am hotărât că este de datoria noastră să facem ceva pentru a mai îndrepta măcar o parte din aceste inegalități, dar atunci încă nu aveam curajul de a pune în practică ceea ce văzusem la Sibiu. Ne-am lovit de birocrație, lipsa banilor, lipsa unei perspective, mai ales că eram descurajați la tot pasul și ne era frică de tot ce putea urma. Găsisem spațiul, începusem amenajarea sa, dar zilele se scurgeau, iar pregătirile păreau să nu se mai termine. Și așa am pornit la drum. Era 21 noiembrie, o zi mare de sărbătoare în calendarul creștin ortodox – Intrarea Maicii Domnului in Biserică –, moment care a reprezentat pentru noi intrarea pe un drum al bucuriei. Îmi aduc aminte perfect de prima zi, în care 25 de copii au pășit sfioși în curtea casei parohiale. Zâmbetul lor curat ne-a dat aripi și am știut că am ales calea cea buna. Am început cu o masă împrumutată de la biserică, cu un covor donat cu dragoste de o enoriașă din Cristian, fără bănci, dulapuri sau cărți. Treptat toate s-au legat și am văzut zilnic minunea lucrării lui Dumnezeu prin oameni. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să mă gândesc că ar mai fi nevoie de un anumit lucru, iar a doua zi cineva venea și mă întreba: „Nu aveți nevoie de calculatorul acesta?”. Așa s-a mai adăugat câte o cameră, iar acum ocupăm întreaga aripă de vest a casei parohiale; băncile nu au mai devenit o problemă, iar pereții s-au umplut de dulapuri pline cu cărți. Am prins din ce în ce mai mult curaj, iar din 25, câți au fost la început, au ajuns sa fie din ce în ce mai mulți; în ultimii cinci ani trecându-ne pragul peste 70 de copii. În acest timp, am împărțit împreună aceeași masă, am învățat, am colindat, am experimentat activități pe care nu le mai încercasem: de la pictat icoane, încondeiat ouă, țesut la război, până la dansuri și gătit. Am fost în excursii la mare sau la munte, am râs sau am plâns împreună, toate acestea sunt momente care nu pot fi uitate așa de ușor. Povestea Asociației Sfânta Maria este, cred eu, abia la început.
A.M.: Ce te motivează să te implici, să dezvolți asociația?
R.D.: Faptul că mai sunt atâtea de făcut, că ziua a trecut și că timpul nu ne-a permis să dăruim copiilor tot ceea ce am fi dorit, că mereu este ceva nou de împărtășit și experimentat. Toate acestea mă motivează să merg mai departe. Avem atâtea proiecte frumoase de care ne putem bucura împreuna, deși, uneori, simt că nu-mi ajung toate orele dintr-o zi pentru a pune în practică tot ceea ce visez. Vrem să implicăm cât mai mulți copii în asociația noastră, pentru că avem speranța că putem contribui la schimbarea lumii în bine. Este extraordinar faptul că suntem înconjurați de oameni speciali, adevărați creștini care ne dau zilnic lecții de generozitate. Sunt voluntarii care activează în cadrul asociației de ani de zile: profesori, avocați, ingineri, studenți, localnici care renunță la timpul lor pentru a fi alături de noi.
A.M.: Care sunt activitățile pe care le faceți?
R.D.: De-a lungul celor cinci ani de viața ai asociației, copiii noștri au avut șansa să ia parte în sute de proiecte care au implicat domenii de la poezie, teatru,lectură, istorie, religie, fotografie, gastronomie până la pictură, desen, sport. Scopul a fost acela de a-și recunoaște abilitățile și competențele pe care le-ar dezvolta mai greu la școală. Astfel, am descoperit copii foarte talentați la muzică, iar una dintre dorințele mele a fost să reușim crearea unui cor de copii si a unui grup de chitariști. Icoanele noastre pe sticla sunt expuse în Muzeul Bisericii Ortodoxe și reprezintă rodul talentului copiilor noștri. Îi încurajăm să practice și sporturi, de pildă sunt copii care fac performanță în fotbal, ski și atletism.
A.M.: Care este importanța lecturii în perioada copilăriei?
R.D.: A te bucura de mic copil de lectură reprezintă un antrenament pentru găsirea împlinirii în viața de adult. Copilul care reușește să descopere lumina în cuvintele scrise în alb-negru va ști să caute la maturitate fericirea în lucrurile lipsite de poleială, dar curate, va învață să facă diferența dintre fals și adevărat, va afla că răsplata deplină vine numai prin efort și muncă.
A.M.: Cine v-a îndrumat spre lectura?
R.D.: Am crescut înconjurată de cărți. Mi se par triste casele în care nu există cărți, din ce în ce mai multe în ultimul timp. Tatăl meu este preot și îmi aduc aminte că era tot timpul cu o carte în mână. Nu ne-a îndemnat în mod special să citim, dar, se pare, că i-am urmat exemplul. Am imitat ceea ce am văzut în familie. Acum la rândul meu încerc să le insuflu copiilor mei dragostea pentru citit.
A.M.: A existat o carte care v-a impresionat în mod special, copil fiind?
R.D.: Când mă gândesc la copilărie prima dată îmi vin în minte basmele populare românești. Am crescut cu „Ileana Cosânzeana”, „Sarea-n bucate”, „Prâslea cel Voinic și merele de aur”. Mi se pare foarte important să nu uităm să ne citim poveștile!
A.M.: Ai un citat preferat pe care l-ai întâlnit într-o carte și care a devenit un principiu de viață pentru tine?
R.D.: Știți cine a spus: „Dăruind lumina pe care nu o ai, o vei dobândi și tu” ?